Slujbă panortodoxă și Sf. Liturghie arhierească în cinstea Sf. Parascheva, la München
- Detalii
Cea mai veche parohie din Bavaria, cu hramul principal „Nașterea Domnului“din München, și-a prăznuit, în decursul a două zile, cel de-al doilea hram, pe Sf. Cuvioasă Parascheva. Astfel, chiar în ziua de prăznuire a fost sărvârșită Sf. Liturghie, precedată de slujba Acatistului sfintei, iar seara a fost săvârșită taina Sfântului Maslu, cu participare panortodoxă. Bucuria sărbătorii a continuat duminică, 17 octombrie 2021, cu Sfânta Liturghie, oficiată de către PS Părinte Dr. Sofian Brașoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Prezentarea cărţii „Spovedanie şi comuniune” a Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei Mitropolitul Clujului
- Detalii
Avem bucuria să vă invităm la o manifestare deosebită joi, 21 octombrie, la orele 18:00. În cadrul unei seri de lectură, va fi prezentată cartea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, „Spovedanie şi comuniune”, în care este pusă în evidenţă practica îndrumării duhovniceşti la Sfinţii Părinţi şi în Tradiţia ortodoxă. Cartea a fost tradusă recent în limba germană de teologul evanghelic Dr. Jürgen Henkel.
Septembrie 2021: Un moment istoric şi un nou început
- Detalii
München, 24 septembrie 2021
„Când Dumnezeu binevoiește să se întâmple un lucru, toată făptura contribuie să se întâmple acel lucru”, spune Sf. Marcu Ascetul, în Filocalia vol. I. Din minunatul dar al lui Dumnezeu, lucrările la Așezământul nou construit au înaintat suficient de mult, încât ne-au permis să ne mutăm şi să începem atât activitatea liturgică, la 15 august, cât şi pe cea comunitară, ulterior. Nu putem decât să privim cu uimire şi recunoştinţă şi să mulțumim în primul rând lui Dumnezeu pentru această minune săvârşită cu şi prin noi toți. Vă mulțumim şi Dumneavoastră, tuturor celor care ați înțeles cu adevărat care este importanța acestui proiect pentru sufletul și identitatea noastră și a urmașilor noștri, celor care ne-aţi fost alături, cu încredere şi determinare, şi v-aţi implicat, în diferite moduri, pentru ca Așezământul nostru să devină ceea ce vedem astăzi.
2021.09.19 - Hirotonie Pr. George Saner
- Detalii
Ieri, în cadrul Sf. Liturghii l-am hirotonit întru preot pe părintele George-Codruţ Saner. Părintele George a fost hirotonit ca preot misionar pe seama Centrului nostru Bisericesc cu sarcina păstoririi oamenilor aflaţi in situaţii sociale dificile, el fiind şi angajat al serviciului social evanghelic „Evangelisches Hilfswerk”, care-i oferă un cadru insituţional, care îi facilitează această lucrare.
Cum ne puteţi găsi
- Detalii
Având în vedere mutarea întregii noastre activităţi în Aşezământul nou construit la adresa Kastelburgstr. 84-88, 81245 Muenchen, precum şi faptul că dorim să preluăm acolo numerele de telefonie fixă, pentru o perioadă de timp acestea vor fi inactive. Dacă doriţi să luaţi legătura cu noi, ne puteţi găsi oricând pe e-mail sau la telefonul mobil, după cum urmează:
Episcop-vicar Dr. Sofian Braşoveanul
Mobil: 0176-61048133
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Preot Petru Deaconu
Mobil: 0176-610 48 133
E-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
La Praznicul Adormirii Maicii Domnului se va începe săvârșirea sfintelor slujbe în biserica Așezământului bisericesc din Aubing-München
- Detalii
Din darul lui Dumnezeu, începând cu vecernia Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de sâmbătă seara, 14 august, toate slujbele Centrului nostru bisericesc (atât cele săptămânale, ținute până acum la Capela Sf. Siluan din Paul-Heyse-Str. 19, cele duminicale de la biserica din Kirchenstr. 37, cât şi botezurile şi cununiile), vor fi săvârșite în biserica noastră, nou construită, la adresa Kastelburgstr. 84, 81245 München. Ne bucurăm să ne regăsim împreună cu Dumnezeu şi unii cu alţii în Așezământul nostru, destinat să fie de acum înainte casa, centrul, liantul şi bucuria comunității noastre. Ţinând seama de restricțiile sanitare impuse din cauza pandemiei de Covid-19, momentan, pentru participarea la slujbe, este necesară înscrierea prealabilă. Prin urmare, pe toți cei care doriți să participați la Vecernia Praznicului, în 14 august, la orele 18:00 şi la Sf. Liturghie din 15 august, orele 09:30, vă rugăm să folosiți pentru înscriere acest formular. Vom înscrie atâtea persoane câte permite spațiul, cu respectarea normelor sanitare. Cei care nu vor putea fi înscriși vor primi o notificare în acest sens, cu rugămintea să se înscrie pentru o slujbă ulterioară.
Donează pentru Așezământ
Programul slujbelor
Toate slujbele au loc la Așezământul Bisericesc (Kastelburgstr. 84-88, 81245 München).
Luni, Joi, Sâmbătă
08:00 - Utrenia
18:00 - Vecernia
Miercuri
08:00 - Utrenia
18:00 - Rugăciunea lui Iisus
Vineri
08:00 - Utrenia
18:00 - Sf. Maslu
Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici
















